Ciclismul este un sport în care sportivul are o descărcare relativă a articulațiilor, fiind astfel foarte protector cu aparatul locomotor.
Repetiția mișcărilor de pedalaj antrenează adesea apariția unor patologii inflamatorii la cei care nu sunt bine poziționați sau utilizează un material care nu le este adaptat. Aceasta explică faptul că cicliștii de performanță, care beneficiază de material foarte bine adaptat, în ciuda miilor de kilometri parcurși, prezintă foarte rar patologii.
Particularitatățile acestui sport constau în poziția relativ fixă, menținută între 2 și 6 ore, sau mai mult, în mișcări ale membrelor inferioare repetate de mii de ori, o poziție sezând în anteflexie. Aceste particularități sunt la originea unui disconfort cu sau fără evoluție spre patologie, variind de la coloana cervicală până la laba piciorului.
La nivelul coloanei vertebrale, sunt prezente cervicalgiile și lombalgiile.
Cervicalgiile apar datorită coloanei cervicale care este în permanență în extensie sau chiar hiperextensie. Uneori este vorba doar de simple contracturi ale mușchilor latero-cervicali. În aceste cazuri trebuie luat în seamă materialul folosit de ciclist ( bicicletă prea mare, șa prea înaltă, ghidon prea jos instalat) și adaptat morfologiei ciclistului. Prima recomandare pentru prevenție este bicicletă adaptată morfologiei. Pentru a determina relaxarea mușchilor latero-cervicali, se recomandă redresarea frecventă în șa sau lăsarea ghidonului din mâini și efectuarea câtorva mișcări de flexie-extensie și rotații stanga-dreapta a coloanei cervicale.
Lombalgiile sunt legate de flexia anterioară a coloanei dorso-lombare menținută timp îndelungat. Lordoza lombară este redusă, uneori chiar inversată, iar mușchii posteriori sunt întinși timp îndelungat. este necesară redresarea frecventă în șa, care permite câteva secunde o poziție dreaptă. Adăugarea câtorva mișcări de rotație și flexie/extensie trunchi sunt foarte benefice.
Endofibroza de arteră iliacă externă
Originea endofibrozei de arteră iliacă externă la ciclist este neelucidată. Endofibroza arterei iliace externe este o patologie care apare la sportivul de performanță fiind destul de specifică la cicliști. Este vorba despre o leziune de endofibroză și nu de ateroscleroză la nivelul arterei iliace externe, arteră care ar fi prea lungă și care prezintă plicaturi. Este vorba de un depozit de fibre pe peretele intern al arterei iliace externe . Unii autori susțin că ar fi în raport cu o alungire a acestei artere din cauza unei flexii de coapsă cvasi-permanente în practica acestui sport.
Se întâlnește la cicliști care au efectuat peste 100.000 km în practica lor sportivă.
Există un consens în ceea ce privește asocierea numărului de ore de bicicletă cu dezvoltarea patologiei. ( consensul metodei DELPHI)
Simptomele sunt reprezentate:
– de durerea importantă pe fața anterioară a coapsei în urma unui efort intens, durere care cedează la încetarea efortului care a provocat-o, după aproximativ 5 minute. De obicei în timpul pedalatului, durerea determină sportivul să ridice complet membrul inferior de pe pedală.
– disestezii la nivelul labei piciorului, picior perceput ca „rece”, de fapt semne de arterită.
Diagnosticul:
Cunoașterea insuficientă a acestei patologii la cicliști a dus de multe ori la diagnostic întârziat. Anamneza cu interogatoriu, care să includă circumstanțele de apariție, modifcările de antrenament, de material. Din punct de vedere clinic, este importantă examinarea coloanei vertebrale, a membrelor inferioare, a dismetriilor și a problemelor de statică
Paraclinic: Se realizează măsurarea presiunii arteriale comparativ cu membrul inferior controlateral, arteriografie, ecografie Doppler.
Examenul complementar cel mai important rămâne ecografia Doppler cu măsurarea presiunii sistolice a gleznei înainte și după efort care reproduce simptomele, măsurarea făcîndu-se în decubit. O scădere de presiune între 21 și 40 mmHg la un pacient cu simptome unilaterale, evocă diagnosticul conform consensului metodei Delphi.
Diagnosticul diferențial se face cu:
– lomboradiculalgiii L5/S1
– leziune de sciatic popliteu extern / sciatic popliteu intern SPE/SPI
– sindroame canalare ( pudendal )
– sciatalgii
– sindrom articular posterior
– pelvispondilopatie
Tratamentul Primul tratament propus este repausul sportiv care previne progresia endofibrozei, repaus cu o durată de 6-8 săptămâni. Tratamentul chirurgical (endarterectomie, patch venos) este propus de cele mai multe ori cu consultație de urmărire în postoperator, cu Eco Doppler, în mod regulat. Redescoperirea unei stenoze sau restenoze, asimptomatice, nu necesită reintervenție chirurgicală. ( conform consensului metodei Delphi)
– Dr. Laura Cupsa: medic specialist recuperare medicală, medic specialist medicină sportivă. (www.drlauracupsa.ro)